ARGENTINA, URUGUAY, BRAZILIA – CIRCUIT AMERICA DE SUD

ARGENTINA – URUGUAY – BRAZILIA
CIRCUIT AMERICA DE SUD (18 / 24 zile)
4400 EUR / 5700 EUR(cu extensia Pantanal)

Include: TOATE zborurile INTERNATIONALE SI LOCALE, TOATE taxele aeroPORT, TOATE TRANSFERURILE, INTRARILE LA OBIECTIVELE TURISTICE DIN PROGRAM, cazari, ghid

 

Dintre obiectivele principale:

ARGENTINA: Buenos Aires, Posadas, San Ignacio Miní, Puerto Iguazú, Cascada Iguazú
URUGUAY: Montevideo, Colonia del Sacramento, Trinidad, Termas del Daymán, Salto
BRAZILIA:  Rio de Janeiro, São Paulo, Santos, Curitiba, Cascada Iguaçu, Cascavel, Coasta Atlantică: Caraguatatuba, Ubatuba, Paraty, Mangaratiba, Laguna Sepetiba, Insula Jaguanum. Extensie Pantanal: Bonito, Serra de Bodoquena

ZIUA 1. Zbor Bucuresti - Buenos Aires
Cu 2h inaintea zborului, întâlnire cu ghidul însoţitor la Aeroportul Otopeni şi check-in pentru destinaţia Buenos Aires.
Noapte la bordul avionului.

ZIUA 2:  Buenos Aires
Sosire la Buenos Aires.Transfer la hotel şi cazare.
Timp liber în Buenos Aires.
Cazare în Buenos Aires (Argentina)

ZIUA 3: Buenos Aires
Timp liber in Buenos Aires.
Opţional*:
Fiesta Gaucha (Sărbătoarea Gaucha): excursie cu autocarul de 8 ore (10:00 - 18:00) la o estancia (fermă) din pampas cu spectacol folcloric argentinian, concurs de gauchos (cowboys argentinieni), lecţie de călărie, plimbare călare şi prânz tradiţional.
Cazare în Buenos Aires (Argentina)

ZIUA 4: Buenos Aires
Dimineaţa, opţional*, vizitarea (cu ghid specializat) a Teatrului Colón, cel mai mare teatru de operă din cele două Americi, apoi vizitarea cartierului istoric Boca. Începând cu ora 15:00 timp liber în Buenos Aires.
Sugestii: Circuit cu bus turístico, Muzeul şi Stadionul echipei Boca Juniors «La Bombonera», Muzeul Evita Perón. Seara, opţional, cină tradiţională cu program artistic (tango).
Cazare în Buenos Aires (Argentina)

ZIUA 5: Colonia del Sacramento si Montevideo (Uruguay)
Ora 7:00 - transfer în port şi traversarea estuarului Rio de La Plata cu ferryboat-ul de la Buenos Aires la Colonia del Sacramento (Uruguay).
Plimbare pietonală (o oră) prin vechiul oraş colonial Colonia del Sacramento (aflat ȋn patrimoniul UNESCO), apoi deplasare cu autocarul la Montevideo şi city tour Montevideo (5 ore, din care 90 minute timp liber pentru prânz şi shopping). Seara, opţional, cină tradiţională cu program artistic (candombe).
Cazare în Montevideo (Uruguay)

ZIUA 6: Trinidad si Salto (autocar 486km)
Dupa micul dejun, imbarcare ȋn autocarul uruguayan de lung parcurs (pentru următoarele 11 zile) şi deplasare (486 Km) la Salto cu popasuri de 30 minute în Trinidad şi în Young (pentru prânz). Popas de 90 minute la staţiunea balneară Termas del Daymán pentru baie în bazinele termale situate în aer liber.
Seara, sosire la Salto şi cazare.
Cazare în Salto (Uruguay)

ZIUA 7:  Posadas (Argentina) (642 km, autocar)
Micul dejun apoi plecare. Se traversează fluviul Uruguay în Argentina şi, în continuare, se traversează Mesopotamia Argentiniană (teritoriul dintre fluviile Uruguay şi Paraná) de la Salto la Posadas (642 Km). Seara, sosire la Posadas şi cazare.
Cazare în Posadas (Argentina)

ZIUA 8: San Ignacio si Cascada Iguazú, Argentina (304km, autocar).
Mic dejun si deplasare de la Posadas la Puerto Iguazú (304 Km). Popas de o oră la San Ignacio (cu vizitarea ruinelor misiunii iezuite San Ignacio Mini). În jurul orei 13:00 sosire la Parcul Naţional Iguazú unde se vizitează partea argentiniană a Cascadei Iguazú, respectiv: Circuitul Inferior (la baza cataractelor), Circuitul Superior (deasupra cataractelor) precum şi excursie cu trenuleţul şi pietonal pe punţi metalice până la cascada Gâtlejul Diavolului (Garganta del Diablo). Opţional, plimbare ȋn gomón (şalupă gonflabilă) la baza cataractelor. În continuare, deplasare la Puerto Iguazú unde se vizitează Monumentul celor 3 frontiere apoi sosire la hotel şi cazare.
Cazare în Puerto Iguazú (Argentina)

ZIUA 9: Foz do Iguaçu, Brazilia
Dupa micul dejun plecam: Vom traversea Rio Iguazú ȋn Brazilia. În cursul dimineţii se vizitează partea braziliană a Cascadei Iguaçu.
Opţional*: şi ȋn funcţie de condiţiile meteo, se poate vizita Parcul Păsărilor, cel mai mare parc aviar din America de Sud şi, tot opţional, se poate survola zona cascadelor ȋn avionetă. După amiază cazare ȋn Foz do Iguaçu. Seara, opţional*, cină tradiţională cu spectacol artistic brazilian.
Cazare în Foz do Iguaçu (Brazilia)

ZIUA 10: Curitiba, Brazilia (640 Km, autocar)
Micul dejun apoi deplasare (640 Km) la Curitiba. Popasuri de câte o oră la Cascavel şi în zona oraşului Guarapuava (pentru prânz). Seara, sosire la Curitiba şi cazare.
Cazare în Curitiba (Brazilia)

ZIUA 11: São Paulo, Brazilia, (380km, autocar)
Luam micul dejun apoi o tura scurta se vizitare in Curitiba (ȋntre orele 8:00 - 10:00) se vizitează - din exterior - Muzeul Oscar Niemeyer şi Centrul Civic. Deplasare la São Paulo (380 Km) şi cazare.
Cazare în São Paulo (Brazilia)

ZIUA 12:  São Paulo si Santos.  (80km, autocar)
Dimineata, mic dejun apoi timp liber în São Paulo. Opţional*, city tour São Paulo (Catedrala Metropolitană, Teatrul Municipal - din exterior - şi Bulevardul Paulista, ȋn total 4 ore, cu autocarul de lung parcurs şi ghid local - se plăteşte numai ghidul local). La ora 18:00 deplasare la Santos (80 Km) şi cazare.
Cazare în Santos (Brazilia)

ZIUA 13: Santos si Paraty
Dupa micul dejun, city tour in Santos: Muzeul Cafelei (unic în lume, se poate cumpăra cafea) şi Muzeul Pelé (în total 4 ore) apoi deplasare (295 km) pe Coasta Atlantică cu popasuri de câte 30 minute în staţiunile Caraguatatuba şi Ubatuba. Seara, sosire la Paraty şi cazare.
Cazare în Paraty (Brazilia)

 

ZIUA 14 : Paraty, Laguna Sepetiba, Rio de Janiero
Mic dejun si plimbare pietonală (cca. o oră) prin vechiul oraş colonial portughez Paraty (aflat ȋn ȋntregime ȋn patrimoniul UNESCO). Deplasare pe Coasta Atlantică la Mangaratiba (143 Km). Croazieră în Laguna Sepetiba (în total 4 ore - cu popas de 2 ore pe insula tropicală Jaguanum pentru baie în lagună şi excursie prin junglă). În continuare, deplasare la Rio de Janeiro (115 Km) şi cazare.
Cazare în Rio de Janeiro (Brazilia)

ZIUA 15: Rio de Janiero
Mic dejun si plecarea de la hotel pentru urcarea, opţional*, pe muntele Corcovado la Statuia lui Isus situată la 710 m altitudine, cu panoramă asupra oraşului Rio de Janeiro şi a Golfului Guanabara, (se urcă cu trenuleţul, prin pădurea tropicală Tijuca, biletele sunt plătibile în România). În continuare, tot opţional*, urcare cu telecabina pe stânca Căpăţâna de Zahăr/ Pão de Açucar la 400 m altitudine, cu altă panoramă asupra oraşului Rio de Janeiro şi a Golfului Guanabara. La ora 18:00 întoarcere la hotel şi timp liber.
Cazare în Rio de Janeiro (Brazilia)

ZIUA 16: Rio de Janiero si Copacabana
Dupa micul dejun, timp liber în Rio de Janeiro. Opţional*, city tour Rio de Janeiro cu vizitarea - din exterior – a Stadionului Maracaná, a Sambadromului, a favelei Rocinha, precum şi a plajelor São Conrado, Leblon, Ipanema - cu timp liber pe plajă - şi Copacabana - cu timp liber pe plajă în zona Leme (ȋn total 8 ore, cu autocarul de lung parcurs şi ghid local - se plăteşte numai ghidul local). La ora 17:00 întoarcere la hotel şi timp liber.
Cazare în Rio de Janeiro (Brazilia)

ZIUA 17: Rio de Janiero si plecare
Dimineaţa, mic dejun si check-out hotelier, apoi timp liber în Rio de Janeiro.
In cursul zilei transfer la aeroport, check-in pentru destinaţia Bucureşti.
Noapte la bordul aeronavei.

ZIUA 18. Zbor Rio de Janiero - Bucuresti
Sosire la Bucureşti. Bun venit acasa!

OPTIONAL*: EXTENSIE PANTANAL - MATO GROSSO (+1300 euro)

ZIUA 17 - Extensie Pantanal
Mic dejun si apoi timp liber ȋn Rio de Janeiro.
Cazare în Rio de Janeiro (Brazilia)

ZIUA 18 - Extensie Pantanal
Dupa micul dejun facem check-out-ul hotelier, apoi transfer la aeroport şi zbor la Bonito (statul brazilian Mato Grosso do Sul). Întâlnire ȋn aeroport cu ghidul local, transfer şi cazare la hotel. După cazare, relaxare şi timp liber ȋn mijlocul naturii exuberante a Pantanalului (Bonito este centrul ecoturismului brazilian şi al unei rezervaţii naturale unice pe glob, unde coexistă selva virgină, grotele, cascadele şi peştii exotici).
Cazare în Bonito (Brazilia)

ZIUA 19 - Extensie Pantanal - Tur calare
Dupa masa de dimineata, tur călare cu ghid local prin Pantanal. De-a lungul drumului se vor putea vedea păsări şi animale - inclusiv caimani. La prânz popas la o fermă iar ȋn cursul după amiezii ȋntoarcere la hotel, relaxare şi timp liber. În funcţie de condiţiile meteo, programul zilei poate fi înlocuit, la cerere, cu alte activităţi: pescuit de piranha, plimbare pe râu în canoe, etc.
Cazare în Bonito (Brazilia)

ZIUA 20 - Extensie Pantanal - cataractele Boca de Onca
Un mic dejun foarte matinal si plecare cu vaporaşul spre inima virgină a Pantanalului (lanţul muntos Serra de Bodoquena). Debarcare pentru o plimbare de cca. 5,5 Km prin junglă până la complexul de 12 cataracte Boca de Onca - cea mai înaltă cădere de apă (156 m înăltime) din statul Mato Grosso do Sul. Se poate înota sub cascadă şi în bazinele naturale adiacente. Opţional, se poate face o coborâre în rapel (de cca. 70 m) sub supravegherea unui instructor profesionist. După amiază întoarcere cu vaporaşul la Bonito.
Cazare în Bonito (Brazilia)

ZIUA 21 - Extensie Pantanal - Lacul Albastru si Rio da Prata
Luam micul dejun si apoi, in cursul dimineţii se vizitează Grota Lacul Albastru, una din cele mai mari peşteri inundate din lume, impresionantă prin stalactite, stalagmite şi apă de culoarea cerului (în 1992 paleontologii brazilieni au descoperit la baza grotei rămăşiţele pietrificate ale unui tigru preistoric cu dinţi-sabie). În cursul după amiezii, opţional, scufundare cu echipament şi mască în apele cristaline ale Rio da Prata (Râul de Argint) printre peşti aurii, piracutamba, pacus, etc. În continuare, plimbare prin junglă pe poteca ce însoţeşte Rio da Prata până la izvorul acestuia Olho d’Agua - Ochiul de Apă. Întoarcere la hotel în Bonito.
Cazare în Bonito (Brazilia)

ZIUA 22 - Extensie Pantanal - Rio de Janeiro
Mic dejun si check-out hotelier, transfer la aeroport şi zbor la Rio de Janeiro. Transfer de la aeroport la hotel. Timp liber în Rio de Janeiro.
Cazare în Rio de Janeiro (Brazilia)

ZIUA 23 - Extensie Pantanal - Rio si decolare spre casa
Mic dejun si timp liber în Rio de Janeiro, apoi check-out hotelier, transfer la aeroportul internaţional, check-in pentru destinaţia Bucureşti, apoi decolare.
Noapte la bordul aeronavei

ZIUA 24 - Extensie Pantanal - Zborul spre casa
Sosire la Bucureşti. Bun venit acasa!

 

PRETUL INCLUDE:

- servicii ghid român pe toată durata călătoriei (fără extensia Pantanal);
- servicii ghizi locali (pentru extensia Pantanal);
- 15 (21 cu extensia Pantanal) cazări cu mic dejun (ȋntrucât în ţările respective nu există organisme specializate în clasificarea structurilor de cazare, acestea pot fi descrise ca având camere pentru 2 persoane cu TV, aer condiţionat şi grup sanitar propriu cu duş; hotelurile vor fi nominalizate cel mai târziu cu o lună ȋnaintea plecării);
- bilete transport aerian Bucureşti - Buenos Aires şi Rio de Janeiro - Bucureşti;
- bilete transport aerian Rio de Janeiro - Bonito (Mato Grosso do Sul) şi Bonito (Mato Grosso do Sul) - Rio de Janeiro pentru extensia Pantanal;
- bilet ferryboat  Buenos Aires (Argentina) - Colonia del Sacramento (Uruguay)
- transport cu autocar 2* cu aer condiţionat.
- transferuri aeroport-hotel şi hotel-aeroport;
- croazieră în Laguna Sepetiba (ziua 14);
- taxe de aeroport/securitate;
- taxe de trecere a podurilor peste fluvii (Uruguay, Iguazú);
- bilete de intrare la toate obiectivele turistice ne-opţionale menţionate în program;

Important:  Asigurarea medicală este obligatorie.
Acte necesare:  Paşaport valabil minim 6 luni după data întoarcerii în România.

PRETUL NU INCLUDE:

- Taxele de intrare la obiectivele *optionale
- Activitatile *optionale
- Alte mese decat cele specificate in program
- Bauturile alcoolice si nealcoolice
- Orice alte servicii solicitate de turisti, dar nespecificate in program
- Bacşişuri pentru prestatorii locali de servicii turistice.
- Supliment camera single

 

Pretul este calculat pentru inscrieri individuale
in conditiile formarii unui grup de 10 persoane.

REDUCERI:
5% pentru Early Booking (min 6 luni in avans)
Reduceri: pentru inscrieri in grup si familii:
5% pentru 2 persoane
10% pentru 4 persoane